sâmbătă, 27 noiembrie 2010

Activitatea corului oglindită în presă


Activitatea corului oglindită în presă

Graiul Maramuresului – 22 decembrie 1994

Revelaţia unui concert de colinde

Nu ştiu dacă la Casa de Cultură a Sindicatelor din Baia Mare a mai fost atâta lume ca în seara zilei de joi, 15 decembrie a.c. În această seară, din iniţitativa P.S.S Iustinian, episcopul Maramuresului şi Sătmarului, şi în organizarea Centrului Eparhial şi al Protopopiatului Baia Mare, a fost organizat un concert extraordinar de colinde, susţinut pe scena lăcaşului de cultură amintit, de corurile parohiilor ortodoxe din Baia Mare. Au urcat pe scenă nu mai puţin de 9 coruri (şapte ale parohiilor şi două  ale Seminarului Teologic), fiecare interpretând 3 colinde, în aşa fel încât o colindă să nu fie repetată de două ori, iar în final, corurile reunite ieşind la scenă deschisă şi colindând împreună cu sala “O, ce veste minunată”. A fost ca o seară de vis oferită tuturor credincioşilor din municipiu, spre regretul mai multor sute de persoane care nu au reuşit să intre în sala arhiplină. Poate pe viitor asemenea concert ar fi bine să se organizeze în Sala sporturilor, care este mult mai încăpătoare. Am aflat dintr-o sursă sigură că Baia Mare este municipiul din ţară cu cel mai mare număr de coruri bisericeşti. Şi concertul de care vorbim a dovedit-o şi el. Ce poate fi mai curat şi mai înălţător decât o colindă? Pentru că, aşa cum spunea părintele  consilier Marin Lazăr, în cuvântul de deschidere al concertului, “colindele au fost o şcoală în care s-a învăţat uşor religia, pentru că s-a învăţat cântând. Ele ne-au apărat limba precum limba a apărat colindele şi credinţa, fiind mărturii ale continuităţii noastre româneşti şi crestineşti pe acest pământ strămoşesc”.
Şi ca semn de răsplată, amintim aici numele celor care au contribuit, alături de corişti, la crearea acestui moment de înaltă revelaţie sufletească: părintele consilier Marius Lazăr şi părintele protopop Gavril Mociran, din partea  organizatorilor, dirijorii, în ordinea intrării în scenă: Mircea Herbil, Gabriela Ion, Ioan Grad, Ioan Nemeş, Mircea Borzaş, Rodica Fage, Simion Vaida, Iustin Podăreanu, dar şi al recitanţilor, unii dintrei ei cu creaţii proprii: Alexandru Mociran, elevele Larisa Lazăr şi Liana Vaida, precum şi seminariştii Bogdan Roatiş, Radu Udroiu, Marian Pop, Lauran Cosmin, Vasile Ţiplea, tuturor mulţumiri.
Graiul Maramuresului – 30 decembrie 1994

Surprize la Biserica “Sfantul Nicolae”

La toate bisericile ortodoxe din Baia Mare, în seara de Crăciun s-a ţinut Pavecerniţa Mare, urmată de concerte de colinzi, dar, după cum ne spune un bun credincios, martor ocular, nicăieri, în judet, poate, în seara de Ajunul Naşterii Domnului acestea nu au fost încărcate de atâtea emoţii şi semnificaţii ca la o Biserică, “Sfântul Nicolae” (str. Crişan). Aici băimărenii au trăit o seară de excepţie, împreună cu preoţii slujitori Gavril Mociran, protopop, Ioan Pop, secretar eparhial, şi Gavril Bulz, profesor la Seminarul Teologic, îmbrăcaţi în straie îngereşti. Corul, care a susţinut un concert de colinzi, a cântat în faţa Sfântului Altar. La slujbă s-au nimerit, ca oaspeţi, primarul municipiului, dl.Cristian Anghel, şi prinţul Paul, cu logodnica. Copiilor, prezenţi în număr mare, un “Moş Crăciun” autentic le-a oferit dulciuri. Atât copiilor, cât şi celor mari, le-au fost oferiţi, după datina străbună şi creştinească, peste 400 de colaci (pomene, cum se spune în unele părţi), făcuţi din făină din cel mai frumos grâu, aşa cum se dau la colindători. A fost, pentru biserica arhiplină,  o seară de vis. (b.v)
Graiul Maramuresului – 4 aprilie 1995

Moment duhovnicesc înălţător

Aşa poate fi considerat concertul religios care a avut loc în duminica a treia (a Crucii) la Biserica Sfântul Nicolae din Baia Mare, susţinut de corul propriu, dirijat de prof. Simion Vaida. S-au interpretat piese religioase adecvate Postului Mare. Solişti: prof. Simion Vaida, protopop Gavril Mociran, cantorul Zamfir Cioltea şi elevul seminarist Bogdan Cordea. A concertat şi un grup de seminarişti. Toţi au reuşit să însufleţească şi să impresioneze aproape până la lacrimi prin interpretarea textelor întru cinstirea Mântuitorului Iisus Hristos, patimilor sale, precum şi întru cinstirea Maicii Domnului. Astfel de frumoase surprize creştineşti sunt de dorit cât mai des cu putinţă, nu numai cu ocazia unor sărbători împărăteşti. (a.f.)
Graiul Maramuresului – 10 august 1995


Concert coral: “Apărătoare, Doamnă”

Sub acest generic, întru cinstirea praznicului Adormirii MAICII DOMNULUI, corul Bisericii “Sfântul Nicolae” din Baia Mare, dirijat de prof. Simion Vaida, va oferi credincioşilor un concert de cântări religioase reprezentative, dedicate PREACURATEI FECIOARE MARIA. Concertul va fi susţinut vineri, 11 august, după săvârşirea Sfintei Marii, la ora 18. La acest moment de rugăciune şi înălţare sufletească va aşteapta cu dragoste şi evlavie, alături de corişti, Ion Pop, secretar epiarhal, şi Gavril Bulz, împreună cu Consiliul Parohial.
Graiul Maramuresului – 19-25 februarie 1996


Corul Bisericii “Sfântul Nicolae’ din Baia Mare

Înfiinţat în 1970 din iniţiativa regretatului părinte protopop Gavril Mociran, acest minunat cor a participat pentru prima dată la slujba religioasă în chiar anul înfiinţării sale, sub bagheta dirijorului din acea vreme, Nicolae Vasile, şi apoi Lazăr Bogar. Repertoriul formaţiei corale s-a îmbogăţit treptat cu lucrările regretatului compozitor Liviu Borlan, cum ar fi: “Taina creştinătăţii”, “Somnul lui Iisus” şi “Sfinte Dumnezeule” dirijate cu măiestrie de prof. S. Vaida. Au fost cutreierate o serie de localităţi din ţară precum şi mănăstiri, mai ales în perioada anilor 1984-1989. Începând cu luna ianuarie 1989 şi până în octombrie 1990, corul a fost dirijat de Eugen Indre şi Cornel Gherasim. Corul are în componenţa sa un număr de 48 de persoane care interpretează cantecele religioase pe 4 voci, într-o manieră impecabilă, componenţii lui fiind înzestraţi cu voci cultivate, perfect adecvate lucrărilor abordate. Anul trecut, corul a sărbatorit, în cadru festiv, 25 de ani de la înfiinţare, prin grija preoţilor Ioan Pop şi Gavril Bulz, care se pot mândri cu acest cor.

            Aurel Varahaniovschi
Graiul Maramuresului – 23-24 martie 1996

Concert coral Sub semnul Buneivestiri

Corul Bisericii “Sfântul Nicolae” din Baia Mare, str. Crişan, va susţine duminică, 24 martie a.c., după vecernia de la ora 17.00, în ajunul Buneivestiri, sărbătoarea coborârii Sfântului Duh peste Fecioara Maria, căreia arhangelul îi vesteşte bucuria zămislirii Fiului Mântuitor, concertul coral “Acestea zice Domnul”. Veţi putea audia lucrări corale de mare frumuseţe şi un recital de poezie oferite spre lauda şi preamărirea lui Dumnezeu, prinos de mulţumire pentru iubirea şi jertfa Sa pentru omenire. La acest moment de înălţare sufletească sunteţi aşteptaţi cu creştinească dragoste de membrii corului şi profesorul dirijor Simion Vaida, de preacucernicii preoţi parohi Ioan Pop şi Gavril Bulz şi consiliul parohial. (L. Vaida)

Graiul Maramuresului – 1 aprilie 1997



Concert coral “Miluieşte-mă, Dumnezeule!”

Cu gândul şi cu inima îndreptate către Dumnezeu, întru slăvirea jertfei sale pentru salvarea omului, Corul Bisericii “Sfântul Nicolae” din Baia Mare, în colaborare cu actori ai Teatrului Dramatic, prezintă miercuri, 2 aprilie a.c., iubitorilor de muzici sacre şi tuturor credincioşilor, concertul coral care tinde a se statornici drept popas duhovnicesc la mijlocul Sfântului Post al Paştelui. Vor fi interpretate lucrări din creaţia compozitorului Gh. Cucu, S. Drăgoi, N. Lungu, T. Popovici, T. Teodorescu, I. Ghica-Comăneşti, C, Boghină, L. Borlan. Manifestarea va fi precedata de oficierea Liturghiei Sfântului Grigore, cu începerea de la orele 17.00 .  Preoţii parohi Ioan Pop şi Gavril Bulz, prof. Simion Vaida – dirijorului corului – şi Consiliul parohial vă aşteaptă, cu iubire, la această rugă de seara. ( Loţica Vaida)




Graiul Maramureşului – 2 aprilie 1997


Concert coral “Miluieşte-mă, Dumnezeule!”

Miercuri 2 aprilie a.c., la biserica “Sfântul Nicolae” din Baia Mare” (preoţi Ioan Pop şi Gavril Bulz), Liturghia Sfântul Grigore, oficiată,  după obicei, la ora 17.00, va fi urmată de Concertul corului acestui lăcaş de închinăciune, dirijat de profesorul Simion Vaida. Lucrările incluse în program, Creaţii ale compozitorului Gh. Cucu, Sabin Drăgoi, Nicolae Lungu, Timotei Popovici, Teodor Teodorescu, I,  Ghica - Comăneşti, C, Boghina şi Liviu Borlan, adecvate timpului sacru în care ne aflăm – Postul Mare – vor oferi credincioşilor prezenţi clipe de pioasă reculegere, meditaţie, rugăciune. Actorii Teatrului Dramatic din Baia Mare vor asocia armoniilor muzicale inflexiunile artei Cuvântului, Poezii inspirate din marile taine ale creştinătăţii. Un popas duhovnicesc, o rugă de seară la vremea de Păresimi: “Luminează haina sufletului meu, / Dătătorule de lumină. / Şi mă mântuieşte”. (Loţica Vaida)




Graiul Maramureşului – 15-16 noiembrie 1997

Câteva comentarii la festivalul “Liviu Borlan”

A surprins plăcut diversitatea repertorială şi, pentru unele formaţii corale, acest festival este dovada că se află într-un permanent exerciţiu artistic precum şi într-un echilibru repertorial între sacru si profan, fapt  adeverit de corurile bisericilor “Petru şi Pavel” (dirijor Rodica Bănescu Fage) şi “Sfântul Nicolae” (dirijor Simion Vaida), ambele din Baia Mare.


Graiul Bisericii noastre         Concert de colinde

“Însoţiţi de steaua luminoasă a credinţei noastre… prin colinde devenim vestitori ai naşterii domnului şi mărturisitori pentru întreaga lume că – VREMEA S-A ÎMPLINIT – “ ne spune în cuvântul de început părintele Andrei Costinaş, parohul Catedralei Ortodoxe Române din Baia Mare şi  nu numai P. C. Sa, ci toţi cei care în această seara de 17 decembrie 1998 au dăruit o părticica de suflet şi de colindă credincioşilor prezenţi, corurile bisericeşti instruite de oameni cu multa dăruire: RODICA FAGE – Valea Roşie; IOAN NEMEŞ – Biserica Sfinţii Arhangheli; MIRCEA HERBIL – catedrala; SIMION VAIDA – Sfântul Nicolae şi Ilba.

         Consilier cultural, pr. Marius Lazar


Graiul Bisericii noastre – 26 martie 1999
           
Concert coral de muzică religioasă

Duminică, 28 martie a.c., cu începere de la ora 17, după  săvârşirea slujbei vecerniei, la biserica “Sfântul Nicolae” din Baia Mare, str. Crişan nr.1 ( preoţi parohi Ioan Pop şi Gavril Bulz), în interpretarea corului bisericii (dirijor prof. Simion Vaida) va avea loc concertul coral “Cămara Ta,  Mântuitorul meu”, ce va cuprinde cele mai frumoase piese corale închinate patimilor  Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi sfintei Învieri.
La acest ceas de rugăciune şi taină, prin cântare bisericească, sunt aşteptaţi toţi iubitorii muzicii corale care vor putea audia lucrări de Gheorghe Cucu, Nicolae Lungu, Theodor Theodorescu, Sabin Drăgoi, I, Ghica -Comăneşti, Liviu Borlan şi alţii. (a.f.)


Graiul Maramureşului – 4 decembrie 1999

La Biserica “Sfântul Nicolae” din Baia Mare – Hram, concert, lansare de carte

Biserica “Sfântul Nicolae” din Baia Mare” (vizavi de Teatrul Municipal) va sărbători luni, 6 decembrie, hramul.  După  Liturghia de dimineaţă, oficiată de un sobor de preoţi, la ora 17.00,  va avea loc un concert de colinde şi lansarea lucrării  “Izvor, izvoraş…” realizat de prof. Lotica şi Simion Vaida. Sunt aşteptaţi să trăiască bucuria apropiatei naşteri a Mântuitorului, împreună cu preoţii parohi, Ioan Pop şi Gavril Bulz, consiliul parohial, coriştii şi autorii cărţii, toţi credincioşii din parohie.(M.T.F)



Graiul Maramureşului – 6 decembrie 1999

Astăzi, la biserica “Sfântul Nicolae”Concert de colinde şi lansarea de carte

La intrarea în a doua parte a Sfântului Post al Naşterii Domnului, ocazionat şi de sărbătoarea hramului, la Biserica “Sfântul Nicolae” din Baia Mare, va avea loc astăzi, 6 decembrie 1999, la ora 17, concertul de colinde al corului acestui lăcaş de rugăciune şi lansarea culegerii de colinde  “Izvor, izvoraş…”, realizată de profesorii Lotica Vaida şi Simion Vaida, dirijorul corului.  Preoţii parohi – Ioan Pop şi  Gavril Bulz, coriştii şi autorii cărţii ce se va lansa, precum şi consiliul parohial, invită cu mare drag pe toţi iubitorii de frumos la această manifestare întru înălţare sufletească.

Graiul Maramureşului – 9 decembrie 1999

La Biserica din Baia Mare, al cărei ocrotitor este, Sfântul Nicolae a fost bogat

Sfântul Ierarh Nicolae, a cărui sărbătoare este ţinută de creştini la 6 decembrie, a fost în acest an pentru  unii mai bogat, iar pentru alţii mai sărac. Unora nu le-a adus nimic. Sfântul Ierarh Nicolae este şi hramul bisericii cu acelaşi nume din Baia Mare, str. Crişan nr.1.  Anul acesta, spre deosebire de altă dată, hramul a fost sărbătorit nu numai luni, 6 decembrie, ci şi duminica 5 decembrie, Gavril Bulz, precum şi soborul invitat, credincioşii şi consiliul parohial au fost onoraţi cu prezenţa de ierarhii eparhiei Maramureşului şi Sătmarului, PS Sa Iustinian, Episcop, şi PSSA Iustin, Arhiereu Vicar, care au oficiat Sfânta Liturghie Arhierească, ocazie cu care a fost hirotonisit preot tânărul diacon  Daniel Mociran,  pentru Parohia  Handal, Protoieria Baia Mare, şi a fost hirotonit diacon tânărul teolog Marius Cătană, pe seama Episcopiei Maramureşului şi a Sătmarului.  Din sobor au mai făcut parte, alături de preoţii băimăreni, PC pr. Ciprian Suorăşan, vicar epiarhal, pr. prof. dr. Dorinel Dani,  pr. I. Socolan din Satu Mare. Pentru multe sute de credincioşi şi sutele de copii, biserica a fost neîncăpătoare, iar Sfânta Liturghie a oferit pentru toţi cei prezenţi momente creştineşti cu adevărat înălţătoare.
Au asistat la Sfânta Lithurghie şi personalităţi politice şi din administraţie: deputatul Nicolae Bud, primarul Cristian Anghel, membru în Adunarea Naţională Bisericească, Ştefan Gonczi, secretarul general al Prefecturii, Ioan Mihăilă, secretarul judeţului, avocatul Liviu Doru Bindea, preşedintele Organizaţiei Judeţene PDSR.
Surprizele oferite credincioşilor de preoţi au constatat în “Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur”, tipărită cu binecuvântarea PS Sa Iustinian şi cu sprijinul şi ajutorul financiar al familiei
d-lui Nicolae Bud, deputat în Parlamentul României, şi “Carte de Rugăciuni”, tipărită tot cu binecuvântarea  PS Sa Iustinian şi cu sprijinul si  ajutorul financiar al familiei conf. univ. dr. Cristian Anghel, primarul municipiului Baia Mare.    Conţinutul celor două cărţi îl vom prezenta în numerele viitoare ale ziarului, de această dată rezumându-ne doar la a semnala apariţia lor şi oferirea gratuită pentru credincioşi. Cei prezenţi duminica la biserică au mai primit creştineşte şi câte un “cocuţ”, care se dă, de obicei, colindătorilor în noaptea de Crăciun, ca semn al sărbătorii Naşterii Domnului
Luni, credincioşii au avut parte, înainte de amiază, de sfânta Liturghie, iar după slujba vecerniei, de prezentarea şi lansarea culegerii inedite de colinde, versuri şi partituri, intitulată “Izvoraş,  izvoraş…”, culese şi tipărite de profesorii Lotica şi Simion Vaida, eveniment completat de un superb concert de colinde susţinut de corul aceleiaşi biserici sub bagheta dirijorală a prof. Simion Vaida, cor care a încântat în acest an cu frumoasele sale glasuri şi pe creştinii prezenţi la mănăstirea Habra şi pe cei din parohia Poienile Izei. La slujba vecerniei şi la concertul de colinde  a asistat şi preotul consilier eparhial Marius Lazăr.
Cu alte cuvinte, au fost două zile de trăire creştinească, de marcare sărbătorească a hramului  bisericii “Sfântul Nicolae” din Baia Mare.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.